RoPress

Cursuri U.C.

      Asociația Unlimited Connections susține promovarea activităților educaționale și cu ajutorul colaboratorilor și partenerilor noștri desfășurăm activități educative extracurriculare în cadrul unor module de formare.
 
    Dezvoltarea capacității de comunicare și colaborare în echipă și în public, a competențelor de relaționare cu aparatul public și cu societatea civilă, precum și a aptitudinilor antreprenoriale și manageriale sunt câteva obiective urmărite prin implementarea cursurilor de formare în 2013.
 
     Proiectul „Educație pentru o carieră europeană” a fost implementat în vara anului 2014, în Bacău de Asociația Unlimited Connections ce a urmărit atingerea obiectivelor: Dezvoltarea abilităților de comunicare a tinerilor, informarea tinerilor cu privire la piața muncii și dobândirea de experiență a tinerilor pe piața muncii. Pentru aceasta au fost organizate trei cursuri în cadrul cărora au fost livrate informații cu privire la obiectivele proiectului și o activitate de team-building desfășurată într-o locație estivală. Proiectul a fost desfășurat cu sprijinul financiar al Consiliului Local Bacău.
 
 
    În cadrul Proiectului „Casa de Cultură Românească - Zajecar” Asociația Unlimited Connections a implementat o serie de șapte module educative extracurriculare adresare tinerilor din comunitatea românilor din Valea Timocului, Serbia, cu sprijinul financiar al Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, în perioada septembrie decembrie 2014 . Cursurile s-au desfășurat la sediul bibliotecii de Carte Românescă, în Zajecar, str. Karadiceva 2/2, deschisă de către Asociația Unlimited Connections în cadrul aceluiași proiect, în parteneriat cu Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni.

    Cursurile desfășurate sunt de Cultură Civică, Artă Fotografică, Comunicare și Relații Publice, Cultură Religioasă precum și cursuri de Limba și Literatura Română, Istorie, Geografie.
 

Casa Românească din Zajecar: Artă Fotografică

 
În cadrul proiectului „Casa de Cultură Românească Zajecar, în perioada 01.09–06.10.2013. Timp de patru weekend-uri am susținut cursuri practice...

Casa Românească din Zajecar: Comunicare și relații publice

 
     Modulul „Comunicare şi relaţii publice”, prin reacţia pozitivă a grupului ţintă(tineri ai comunității românești din Valea Timocului, Serbia...

Casa Românească din Zajecar: Limba Română

 
„Casa de Cultură Românească Zajecar” este un proiect generat de asociația „Unlimited Connections” și aplicat cu sprijinul financiar al...

Casa Românească din Zajecar: Geografie

 
Activitatea desfăşurată la Zajecar, în noiembrie 2013, pentru predarea-învăţarea conţinuturilor reprezentând Geografia României. ...

Casa Românească din Zajecar: Istorie

 
     În cadrul proiectului „Casa de Cultură Românească Zajecar”, implementat în Zajecar, Serbia, am predat cursuri de Istoria românilor, ca...

Educație pentru o carieră europenă

 
Asociația Unlimited Connections a desfășurat în vara anului 2013 proiectul „Educație pentru o carieră...