RoPress

Proiecte

Cultură Europeană în cadul proiectului CLUBUL TÂNĂRULUI EUROPEAN - Bacău

Apr 11, 2014

În cadrul proiectului „CLUBUL TÂNĂRULUI EUROPEAN”, implementat în județul Bacău de Asociația romano-catolicilor „Dumitru Mărtinaș” în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru” Bacău și cu Asociația Unlimited Connections cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău, se organizează activități educative extracurriculare adresate celor 160 de tineri ai comunității romano-catolicilor din Cleja (com. Cleja), Faraoani (com. Faraoani), Arini(com. Găiceana) și Vladnic (com. Parincea).

Formatorul modulului extracurricular Cultură Europeană, Oana Elena Radu, va informa grupul țintă cu privire la structura Uniunii Europene, la valorile după care aceasta își ghidează acțiunile, la Instituțiile Uniunii Europene – componența și rolul fiecăreia, prezentarea generală a celor 28 de state a Uniunii Europene și conceperea și redactarea unei scrisori către un prieten dintr-un stat la alegere din Uniunea Europeană.Fiecare membru al grupului țintă a proiectului CLUBUL TÂNĂRULUI EUROPEAN, va participa la trei întâlniri ale activităților modulului Cultură Europeană.

Până la sfârșitul lunii mai beneficiarii proiectului vor reuși, pe lângă acumularea de informații, să își dezvolte abilitățile de conumicare, capacitatea de lucru individual și în echipă, dezvoltarea unor competențe sociale și civice precum cunoașterea conceptelor și a structurilor sociale și politice. Tinerii băcăoani vor putea să își dezvolte simțul inițiativei și a antreprenoriatului prin dezvoltarea capacității de a transforma ideile în acțiune.

Proiectul se bucură de susținerea morală a Consilierului Județean al județului Bacău, Gheorghe Bejan, ce transmite tinerilor beneficiari să participe la activitățile desfășurate și să profite de orice poate contribui la dezvoltarea personală a fiecăruia.


Acest proiect este implementat de către Asociația romano-catolicilor „Dumitru Mărtinaș” cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Consiliului Județean Bacău.


Sursa: www.ropress.eu 

Scrie un comentariu