RoPress

Extern

Preşedintele ales al CE deplânge absenţa candidaturilor feminine pentru Comisia Europeană

Jul 15, 2014

"Voi încerca să-mi formez echipa, dar nu va fi uşor, deoarece situaţia este dezamăgitoare în ceea ce priveşte candidaturile feminine", a declarat el, într-o conferinţă de presă după votul din Parlamentul European.

"Nu pot spune cine şi ce portofoliu va primi. Acest lucru se va decide în august", a adăugat el.

Preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz a avertizat că, dacă în echipa lui Juncker se vor regăsi "doar trei sau patru femei, cum este cazul în prezent, Comisia nu va avea majoritate în Parlament". "Le voi spune acest lucru şi şefilor de stat şi de guvern din UE. Trebuie eliminat acest obstacol", a adăugat Schulz.

Reprezentarea femeilor în cadrul viitoarei Comisii Europene este primul obstacol pe care trebuie să-l depăşească Juncker, iar acesta a recunoscut că sarcina va fi una dificilă. Desemnarea membrilor Comisiei Europene este o prerogativă a fiecărui stat membru şi niciunul dintre liderii europeni nu pare dispus pentru acceptarea unei alegeri impuse.

"Ideea de a cere statelor să prezinte două sau trei candidaturi, inclusiv femei, mă bucură, dar cel mai probabil liderii europeni nu vor fi de acord", a afirmat Jean-Claude Juncker.

El a reamintit că în 1999, când era premier al Luxemburgului, a propus candidatura a trei femei pentru Comisia Europeană condusă de Romano Prodi. "Nu pot pleca de la principiul că şi alţii se vor lăsa inspiraţi de acest demers înţelept şi inteligent", a mai afirmat Jean-Claude Juncker.

De asemenea, Jean-Claude Juncker a refuzat să detalieze în legătură cu opţiunile sale. "Voi discuta cu şefii de stat şi de guvern mâine seară (miercuri - n.r.) şi nu doresc să fac declaraţii pe această temă înainte", a afirmat preşedintele ales al Comisiei Europene.

Jean-Claude Juncker va participa miercuri seară la summitul extraordinar de la Bruxelles unde urmează să fie desemnat primul membru al echipei sale - şeful diplomaţiei europene, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Juncker a refuzat să se pronunţe asupra candidaturii ministrului italian de Externe, social-democrata Federica Mogherini, pentru acest post. "Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă are nevoie de o decizie în Consiliu şi de sprijinul preşedintelui Comisiei Europene", a mai declarat Juncker.

 

sursa:www.diacaf.com

Scrie un comentariu