RoPress

Politica

Traian Băsescu: Am convingerea că vom putea menţine portofoliul Agriculturii

Jul 16, 2014

Preşedintele Herman Von Rompuy a făcut o tatonare a opţiunilor statelor pentru desemnarea înalt reprezentantului pentru politică externă, pentru preşedintele Consiliului European şi pentru desemnarea preşedintelui Euro Grupului

România are punctul său devedere am dori ca înalt reprezentat al politici externe să fie un reprezentant al statelor estice

Un alt obiectiv este menţinerea portofoliului Agriculturii

Dacă se realizează un tandem preşedinte guvern am convingerea că vom putea menţine portofoliul Agriculturii

Deşi este o agendă foarte scurtă este extrem de dificilă

Orientul mijlociu, situaţia israeliană şi situaţia din Siria - alte puncte pe agendă

discuţiile cu juncker a stabilit obiectivele strategie pentru următorii cinci ani. Sunt consolidări ale politicii externe.

Eu presupun să discuţiile se vor prelungi până seara târziu.

Obiectivul minim de realizare este un consens privind numele înalt reprezentantului de politică externă

Preşedintele Traian Băsescu pleacă miercuri la Consiliul European, unde se va alege preşedintele instituţiei europene şi se vor face nominalizări pentru posturile de comisari. La plecarea spre Bruxelles, preşedintele a făcut declaraţii.

 

sursa:www.diacaf.com

Scrie un comentariu