RoPress

Politica

Prezidenţialele din noiembrie: Care sunt candidaţii oficiali şi neoficiali

Aug 6, 2014

Prezidenţialele din noiembrie – candidaţi oficiali şi neoficiali

Un prim candidat sigur este VICTOR PONTA, din partea PSD, actualul premier anunţându-şi, în mai multe rânduri, din primăvară, candidatura la Preşedinţie. Cel mai recent anunţ oficial a fost la finele lunii iulie, la Craiova, când Ponta a cerut Consiliului Naţional lărgit sprijinul pentru a candida la prezidenţiale. Candidatura efectivă urmează a fi validată de Congresul partidului, în septembrie.

Un alt candidat aninţat deja oficial este CRISTIAN DIACONESCU, din partea PMP, partid condus de Elena Udrea . Preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat sprijinul pentru Diaconescu, fost social-democrat, fost ministru al Justiţiei şi Externelor, fost consilier prezidenţial. Diaconescu este preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară. Diaconescu susţine că dacă nu va intra în turul II, atunci ”probabil” nu va mai merge la vot ca cetăţean, acesta arătând că nu se poate dezice de principiile sale.

Un alt anunţ oficial este cel al omului de afaceri VIOREL CATARAMĂ, care spunea, la mijlocul lunii iulie, că vrea să candideze sub sloganul "Românii liberi îngenunchează mafia politică", principalul său obiectiv fiind acela de a schimba Constituţia.

Fostul premier liberal CĂLIN POPESCU TĂRICEANU a fost ales, recent, preşedinte al Partidului Liberal Reformator (PLR), el precizând apoi că acest vot îi dă speranţa şi încrederea că va ajunge şi preşedintele României. El şi-a mai declarat şi convingerea că echipa PLR va reuşi să dea primul preşedinte liberal al României. Preşedintele Traian Băsescu declara, recent, că dacă Tăriceanu va intra la guvernare, cu partidul său, va beneficia de sprijinul foarte multor primari liberali şi chiar preşedinţi PNL de Consilii Judeţene în perspectiva candidaturii sale la prezidenţiale.

Senatorul IOAN GHIŞE a anunţat, pe 23 iulie, că intenţionează să candideze ca independent la Preşedinţie şi că doreşte să strângă, cât de repede, peste 200.000 de semnături, el precizând că speră să inte în turul doi. El a vorbit, la momentul anunţului, despre suveranitatea poporului, demnitatea fiecărui cetăţean, moralitatea politică. El a precizat că preşedintele trebuie să fie cu adevărat mediatorul între societatea civilă şi autorităţile publice.Întrebat pe cine va susţine în turul II, Ghişe a răspuns: ”Cu ajutorul cetăţenilor care m-au stimulat, m-au convins şi împins să depun această candidatură, sper să am şanse să intru în turul doi şi mă voi susţine pe mine”.

O decizie importantă pentru soarta alegerilor din noiembrie este cea legată de desemnarea oficială a candidatului alianţei PNL-PDL. Este vorba despre alegerea între KLAUS IOHANNIS– PNL şi CĂTĂLIN PREDOIU – PDL. Este de aşteptat ca, în final, actualul primar al Sibiului să fie desemnat candidat, cel mai probabil anunţul urmând să fie făcut pe 11 august.

Iohannis a anunţat că partidele din ACL vor începe de lunea viitoare strângerea de semnături pentru candidatul la prezidenţiale al alianţei, precizând că din acel moment se va intra "sută la sută în precampania electorală".

De asemenea, preşedintele PRM - aripa Funar, GHEORGHE FUNAR, va candida ca independent la Preşedinţie, sloganul electoral al acestuia fiind ”România unită, cu români fericiţi!”. Funar susţine că vrea să candideze ca independent deoarece Justiţia nu s-a pronunţat în legătură cu modificările la Statutul PRM şi noua conducere a partidului aleasă la Congresul Extraordinar de la Alba Iulia, din 27 iulie 2013.

Alte nume vehiculate în contextul prezidenţialelor sunt cele ale directorilor pricipalelor Servicii de informaţii, GEORGE MAIOR şi TEODOR MELEŞCANU, precum şi cel al guvernatorului BNR, MUGUR ISĂRESCU. Întrebat, în mai multe rânduri, despre o posibilă candidatură la Preşedinţie, directorul SRI a răspuns evaziv, vorbind despre îndatoririle mandatului în fruntea Serviciului precum şi despre responsabilităţile viitorului preşedinte.

Pe de altă parte, Meleşcanu şi-a exprimat disponibilitatea de a analiza o eventuală propunere de a candida la prezidenţiale, pentru de a contribui "cu ceva mai mult" la evoluţia României, precizând că va examina atent o posibilă propunere "serioasă".

Aşa cum se întâmplă de fiecare dată înaintea prezidenţialelor, numele guvernatorului BNR, Mugur Isărescu a fost vehiculat printre cele ale posibililor candidaţi. Ca de fiecare dată, declaraţiile acestuia pe acest subiect sau răspunsurile la întrebările pe această temă au fost evazive.

Potrivit legii pentru alegerea preşedintelui României, dosarul de candidatură pentru funcţia supremă în stat trebuie să conţină cel puţin 200.000 de semnături de susţinere a candidatului. Alături de semnăturile din partea susţinătorilor pentru candidatul la prezidenţiale mai trebuie depusă la Biroul Electoral Central declaraţia de acceptare a candidaturii, declaraţia de avere, declaraţia de interese, de o declaraţie pe propria răspundere a candidatului în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

 

sursa:www.diacaf.com

Scrie un comentariu