RoPress

Politica

Iohannis: Din 2008 nu am avut nicio întrevedere cu președintele Băsescu

Aug 12, 2014

Președintele PNL, Klaus Iohannis, precizează că din 2008 nu a mai avut nicio întrevedere cu președintele Băsescu și cataloghează informațiile publicate de un post de televiziune cu privire la o întâlnire a sa cu șeful statului drept o manipulare.

El afirmă că în acea zi nu a fost în vizită la șeful statului, ci a participat la un eveniment organizat de Duane Butcher, însărcinat cu afaceri al SUA la București, la Vila Dante, reședință deținută de Ambasada Statelor Unite. De asemenea, liderul PNL indică faptul că la această manifestare nepublică, organizată cu ocazia încheierii mandatului în România a lui Butcher, au participat mai mulți diplomați de rang înalt din ambasade ale statelor occidentale.

"Sunt surprins de difuzarea acestei informații total false potrivit căreia aș fi avut o întâlnire cu domnul președinte Traian Băsescu. Eu din 2008 nu am mai avut nicio întrevedere cu președintele", arată Iohannis.

Președintele PNL consideră că este vorba de o campanie negativă împotriva sa.

"Din păcate, se încearcă cu îndârjire susținerea unei campanii negative, bazate pe acuzații complet false. Eu însă nu voi intra în acest joc. Așa cum am anunțat deja la momentul desemnării mele în cursa prezidențială, eu voi face o campanie curată, pozitivă, pentru că oamenii merită respect, nu dezinformare și minciună", subliniază el.

 

surs:www.diacaf.com

Scrie un comentariu