RoPress

Rusia

Rusii prevestesc un "nou Cernobil": Intelegerile politice, mai importante decat siguranta

Apr 25, 2014

Utilizarea combustibilului nuclear de productie americana la centralele nucleare din Ucraina, care functioneaza pe baza de reactoare de tip sovietic, nu corespunde cerintelor de siguranta si ar putea duce la situatii de urgenta, comparabile ca gravitate cu dezastrul de la Cernobil, avertizeaza experti rusi in energie nucleara, intr-o declaratie data publicitatii vineri la Moscova, conform agentiei de presa RIA Novosti.

Societatea ucraineana Energoatom si compania americana Westinghouse au convenit asupra unui acord cu privire la prelungirea pana in 2020 a contractului pentru furnizarea de combustibil nuclear american pentru centralele nucleare din Ucraina, care utilizau inainte combustibil rusesc.

Cu cativa ani in urma, amintesc ei, la centrala nucleara Temelin din Cehia s-a produs o depresurizare a combustibilului produs de Westinghouse, dupa care autoritatile de la Praga au renuntat la serviciile acestui furnizor.

Deficiente s-au inregistrat in 2012 si 2013 si la doua reactoare nucleare de la centrala ucraineana Iujno-Ukrainskaia, care erau alimentate cu acelasi tip de combustibil de fabricatie americana.

"Noi credem ca doar printr-o minune nu s-a produs un accident de proportii din cauza acestui combustibil", sustin aceiasi experti, citati de RIA Novosti.

Ei au calificat drept cinica si iresponsabila decizia autoritatilor ucrainene de a recurge la combustibilul Westinghouse din ratiuni politice, in contextul crizei actuale dintre Rusia si Ucraina, ca urmare a anexarii Crimeii si a sprijinului acordat de Moscova separatistilor din regiunile rusofone ucrainene. "Aceasta decizie este cinica pentru ca intervine chiar inaintea implinirii a 28 de ani de la catastrofa de la Cernobil, care s-a produs tot ca urmare a unui experiment iresponsabil pe un reactor /nuclear/ in functiune", atentioneaza ei.

Din cauza unei conjuncturi politice este pusa in pericol viata si sanatatea a milioane de oameni nu doar in Ucraina, ci in intreaga Europa , avertizeaza expertii.

Accidentul nuclear de la Cernobil din 26 aprilie 1986 a dus la contaminarea cu particule radioactive a unor teritorii importante din Ucraina, Rusia si Belarus, iar norul radioactiv a traversat Europa si a ajuns pana in estul SUA.

 

sursa:www.diacaf.com

Scrie un comentariu