RoPress

Serbia

Renașterea Românilor din Serbia – o inițiativă a unui ROMÂN

Feb 17, 2014

”Batem satele cu legea în mână!”

În Valea Timocului, regiune istorică a Repuplicii Serbia cunoscută în mediile istorice ca parte din Tribalia, conviețuiesc de sute de ani, alături de populația de etnie sârbă majoritară, aproximativ 300 de mii de români. Modul cum aceștia au ajuns în această zonă cade în sarcina istoricilor. Odată cu spargerea zidului comunist, care pe lângă alte ”inovații” a încercat ștergerea existenței minorităților conlocuitoare, tot mai multe organizații au cerut recunoașterea minorității române cu drepturi elementare în Serbia. Motivarea acestor organizații și realizările lor nasc controverse atât în cercurile politice românești cât și în cele sârbești, din păcate, până la această dată neexistând o viziune clară asupra intereselor minorității reprezentate. România, țară recunoscută în Uniunea Europeană drept model de respectare a drepturilor minorităților conlocuitoare, nu a reușit totuși să formuleze  o politică clară față de românii de pe malul drept al Dunârii. În acest context, mizând pe fonduri puse la dipoziție de către statul român, unele ONG-uri au reușit să supraviețuiască. Altele au dispărut la fel de repede cum au fost înființate. Promisiunile ce au vizat obțineriea cetățeniei române au dat, de-alungul anilor, speranțe deșarte. Perspectivele obținerii unui loc de muncă în țări UE sunt încă doar un vis frumos.

În această bâlbâială a autorităților, mai sunt încă OAMENI care se încăpățânează să creadă! Unul dintre aceștia este Vlada Savici. A fost, cu sau fără funcții, membru în mai multe organizații. Nu și-a gasit însă locul și nici crezul. Dezamăgit și trădat a considerat că a venit timpul să-și ia soarta în propriile mâini. A trecut peste frustrări și a renăscut. ”Renașterea Românilor din Serbia” este rezultatul hotărârii de a face ceva ceva pentru semenii săi. În ultimele luni ale anului trecut, a depus actele pentru înființarea organizației. Odată cu obținerea autorizațiilor s-a apucat de treabă. ”Am bătut până acum la porți ale românilor din opt sate. Am început cu Bolievățul. În mapa cu documente am tot timpul legea statului în care ne-am născut” ne-a spus Vlada. De când se știe, în casa părinților nu a vorbit decât românește. Mai greu i-a fost când a mers la școală. În acele vremuri politica statului Iugoslav nu permitea minorităților să folosescă decât limba oficială. A fost nevoit să învețe limba sârbă. Parte din greutățile pe care le-a întâmpinat le-au cunoscut și cei doi fii ai săi. Dragostea și respectul pentru limba străbunilor străbate cu fiecare vorbă pe care o rostește.

”Vrem prin Renașterea Românilor din Serbia să arătăm fraților noștri care le sunt drepturile. Încercăm în același timp să contribuim alături de celelalte organizații românești la schimbarea viziunii statului sârb față de noi, de români.  Mulți dintre cei cu care mă întâlnesc zilnic, s-au săturat să li se spună valah, vlaș sau mai știu eu cum! Cu toții suntem români! Suntem născuți în aceste locuri și vrem să avem aceleași drepturi ca toată lumea: școală în limba maternă, în bisericile noastre să ne putem ruga așa cum o făceau bunicii noștri!” a mai spus președintele R.R.S., Vlada Savici.  ”De fel sunt încăpățânat. Dacă mă apuc de o treabă încerc să o duc la capăt. Din păcate drumul pe care am apucat nu e ușor. Sunt însă hotărât să fac ceva pentru neamul meu! Vom depune proiecte la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Sper să reușim să aducem programe care să ne ajute să fim și mai departe ROMÂNI.”

Mult Succes!

 

Daniel Muraru

 

Scrie un comentariu